Cine nu şi-ar dori o vacanţă într-un loc exotic? Cine n-ar vrea să-şi bucure gleznele în apa din spumele căreia s-a născut Afrodita? Cine-ar sta pe gânduri în faţa unei propuneri de a pătrunde într-un loc mitic, în care eroi ai mitologiei greceşti şi-au disputat influenţa şi iubirile...
Am avut nesperata şansă de a vizita, împreună cu familia mea, un loc pe cât de prosper şi civilizat, pe atât de învăluit în misterul legendelor antice. În august 2009, am coborât din avion în inima insulei Cypros, cu inima strânsă de emoţia necunoscutului, cu nerăbdarea pe chip şi cu fericirea în suflet...
Primul contact cu lumea cipriotă l-am resimţit la nivel senzitiv nu tocmai plăcut: căldura umedă, specifică zonelor mediteraneene. Însă, acesta a fost unicul aspect ce ne-a dat de furcă! Toate celelalte ne-au făcut să ne simţim într-o lume ireală! De la autostrăzi şi trafic până la calitatea serviciilor oferite pe plaje şi în hotel! De la grija continuă pentru siguranţa omului până la amabilitatea ciprioţilor faţă de turişti!
Nu am pregetat niciun efort pentru vizitarea insulei – perlă a Mării Mediterane. Zonele din sud – cazarea a fost la Limassol – le-am “fumat” în câteva zile: Paphos, Larnaca, Nicosia. Inutil să vă mai spun că ne-am scăldat în valurile din spuma cărora s-a întrupat Afrodita, că am tot studiat Stâncile zeiţei ca să descoperim misterul procreării fabuloase ( fie de către Uranus, fie de însuşi Zeus)! Ne-am împărtăşit şi de mireasma aerului de munte în Troodos şi am şoptit cuvinte de admiraţie pe străzile înguste ale satului cu aspect medieval Lefkara, apoi ne-am plecat privirea cuvioasă (şi curioasă!) în faţa icoanelor creştine de la mănăstirea Kykko ( nu fără a cugeta la provenienţa bogăţiilor incredibile pe care le vezi aici!).
Dacă regiunea centrală şi de sud a insulei (zona grecească) ne-a impresionat prin bogăţie, prin frumuseţe, prin grija cu care sunt amenajate plajele şi parcurile, prin arhitectura ce te fascinează la tot pasul, cea de nord (Ciprul turcesc) ne-a vrăjit mai ales prin relieful de-a dreptul uimitor. Muntele şi marea vieţuiesc în acelaşi loc, apele se închină în faţa stâncilor pe care tronează mândru castelul Sf. Hilarion. Mai la nord, valurile însemnează trecerea timpului pe zidurile castelului Kyrenia. Corăbii-hotel te îmbie să cunoşti experienţe istorico-legendare (şi - de ce nu? - mistice) chiar la poalele lui.
Sigur că toate aceste imagini te copleşesc prin măreţie şi frumuseţe cu atât mai mult cu cât te iau prin surprindere imediat după ce treci vama din Cipru în ... Cipru! Am privit amuzaţi seriozitatea vemeşilor ce ne controlau actele şi care nu concepeau să te bucuri atât de minunăţiile greceşti cât şi de cele turceşti fără să le dai “socoteală” că te afli în scop turistic pe plaiurile lor. Tot frumoasa Afrodită i-o fi învrăjbit?
Localnicii din nordul Ciprului sunt puţin diferiţi. Mai amabili, dar şi mai insistenţi! Cu tot preţul să te convingă de faptul că mâncare ca la ei nu găseşti în altă parte! Nici suveniruri, evident! Aşadar, atmosfera strănepoţilor Semilunei nu lipseşte!
Iar noi, demni urmaşi ai lui Decebal şi ai lui Traian, n-am lăsat nici o bucurie să ne treacă printre degete: nici mâncarea cu specific turcesc (mâncasem anterior, evident, şi la un restaurant grecesc în sud), nici arhicunoscutul lor rahat cu diverse arome, nici produsele textile lucrate meşteşugit, nici... nici....
Aşadar, zeiţa frumuseţii şi a iubirii ne-a învăluit gândurile, astfel că n-am sesizat atunci necontenitul zbucium de a alege între plajele însorite, cu ape calde şi limpezi, şi muzeele medievale, între odihna inerentă unei perioade destinate relaxării şi murmurul vieţii de noapte, între căldura moleşitoare şi confortul interioarelor “condiţionate”...
Acum, departe de “zeiţa dezlănţuită”, visez măcar să-i fiu vecină la o oarecare distanţă, peste ocean… I-am auzit vocea şi-am urmat-o în Italia, unde şi-a schimbat şi numele şi menirea: Venus – zeiţa protectoare a Romei...
No comments:
Post a Comment