Momente mai mult sau mai puţin comice tangente Mărţişorului au fost de-a lungul timpului mai multe, cu atât mai mult cu cât activitatea mea se desfăşoară într-un domeniu în care astfel de tradiţii se perpetuează cu entuziasm de către elevi. Abia aşteaptă această zi! Se pregătesc din timp, chiar cu câteva zile înainte, iar pe 1 Martie freamătă de bucurie şi privesc nerăbdători în ochii tăi să-ţi vadă reacţia.
Copila de acasă, la fel! Preferă să renunţe la câteva plăceri culinare ca să cumpere mărţişore şi, în ultimul timp, flori. Cel mai „nerăbdător” mărţişor era, evident, şi cel mai frumos. Într-un an l-am găsit pe pernă, altădată micuţele mâini emoţionate mi-l prindeau în piept.
Acumulându-se încă vreo câţiva ani în tolba cu experienţe, copila-mi şi-a dorit să însoţească mărţişorul cu flori de primăvară. A tratat pe ascuns cu ministrul de finanţe al familiei...
Ziua cea mare a venit, iar planul ei a fost ca, atunci când se întoarce de la şcoală, să-mi ofere o bucurie florală cumpărată în drum spre casă. Ca să fie surpriza şi mai mare, n-a descuiat uşa cu cheia din dotare, ci a sunat prelung, insistent... Ceea ce nu ştia, sărăcuţa, era că eu mă întorsesem cu o oră înaintea ei de la serviciu, cu un portbagaj de flori (e mult prea puţin spus „cu un braţ de flori” şi mult prea vulgar „un camion de flori”) şi că deja le aranjasem prin toată casa, creând adevărate ikebana.
Am răspuns la uşa de după care s-a ivit o zambilă ambalată frumos, având prins un mărţişor-fluture în partea de sus. În spatele buchetului „se ascundea” un surâs nerăbdător, pus pe şotii de copil drag. Privirea mi s-a luminat, însă chipul ei s-a transfigurat: de la încântare la nedumerire, de la surpriză la lacrimi. Privirea îi alunecase pe lângă mine şi zărise superbele aranjamente florale din interior...
Eforturile mele de a o convinge că cea mai frumoasă floare pe care am primit-o era zambiluţa cu fluture n-au fost tocmai eficiente. Degeaba i-am tot povestit cum, în drum spre casă cu buchetele de flori în braţe, un tânăr şugubăţ mi-a strigat „Casă de piatră” (eram singură şi nu tocmai la vârsta unei mirese)! Ca urmare, am desfăcut zambila şi, după eforturi incredibile, mi-am prins-o în păr cu fluture cu tot. Întreaga zi a fost sub „tutela” graţioaselor cadouri...
Acum, ne amintim cu drag de Mărţişorul „tutelar”! De fapt, ni-l „oferim” reciproc în fiecare an! Şi e cel mai drag!
No comments:
Post a Comment